Nebunia OLTCIT

Să spunem şi bazele teoretice ale acestei nebunii, devenită pasiune…

Totul a început prin anul 2004, cînd proaspăt întors în ţară după două luni chipurile muncite într-o brutărie undeva prin Italia, cu o brumă de bani, voiam o maşină, cea mai ieftină cu care să mă hîrîi ici-colo. Prima mea maşină…

Aveam permis încă din liceu, de „profisonist” chiar,  categoriile B şi C. Apucasem să mai conduc sporadic maşinile celor din familie, în nişte experienţe destul de scurte dar mai ales stressante…

Îmi făcusem un prieten care lucra la o sală de internet aflată în parcul din municipiul natal. Îmi plăcea că era un om sincer, direct, obiectiv şi foarte cu capul pe umeri. Serile de vară stăteam de plăcere la sfaturi cu el,  udate cu bere… Cu el am studiat şi piaţa maşinilor.

Oferta nu era chiar cuprinzătoare, ca în zile moderne. Aveam de ales între Dacia, Trabant şi… Oltcit.

Prima variantă însă era destul de costisitoare. Cea mai răspîndită rablă de pe drumurile patriei îşi menţinea cu tupeu preţurile destul de ridicate.

Trabantul, deşi prietenul Marian avea părere bună, pentru că în tinereţe lucrase ca distribuitor la un en-gros folosind o asemenea minune, îl consderam totuşi cam păcătos, fără părere prea bună despre motorul în doi-timpi (de parcă atunci ştiam eu care e diferenţa…. aveam noţiunile de bază despre funcţionarea motorului în patru-timpi deprinse din cursurile de fizică din liceu, atît).

Şi atunci ochii mi-au căzut pe hulita marcă romînească, Oltcit. Caroseria, forma, mi-a plăcut. Am considerat-o extrem de practică pe atunci cu cele două portiere ale sale, instinctiv şi fără să îmi explic de ce.

Mi-am adus aminte că în copilărie şi chiar spre 16-17 ani tot vedeam una parcată în curtea unui romîn de pe traseul meu. Nu dădeam mare atenţie, pe atunci pentru mine orice maşină era… „maşînă”, cam ca un avion pentru un copil modern: accesibil, dar rar, iar cînd aveam ocazia era o adevărată sărbătoare!

La maşina asta m-au atras… tetierele! Maşina era parcată chiar dinăuntrul porţii, văzîndu-se bine interiorul.

Ulterior am avut ocazia să mai merg cu maşina unor cunoscuţi, un superb Axel original, dar pe atunci nu ştiam eu ce şi cum. Mă mirau forma sateliţilor de sub volan şi nu înţelegeam ce-s ăia…

Ei bine, şi acum, în iunie 2004, iacătă-mă în căutări febrile de Oltcit, ieftin şi bun.

Era epoca avîntului în internet. Pe atunci era cu ora la sală, cu programare chiar…  Însă am avut noroc să dau de forum.oltcit.ro, comunitatea virtuală a posesorilor şi pasionaţilor. (Nasol moment, mă bîntuie efectele şi în ziua de astăzi…. :)) )

Găsesc diferite oferte de maşină, însă ba destul peste bugetul meu, (…care sincer fie spus şi eu eram un fel de „şi cu p%*a-n c*r şi cu sufletu-n rai…”) ba prea prăbuşite…

Printre timp caut maşina romînului sus-pomenit, cea cu tetierele, dar…. era dezmembrată de mult. Mai găsesc una local, era cam scumpuţă pentru sărăciozgîrcenia mea, cerea „8 milioane” iar cu şase n-o dădea. Mare păcat că n-am luat-o eu pe aia, mi-am dat seama mai tîrziu…

Pînă într-o zi ploioasă cînd informat de alt prieten, găsesc un anunţ cu un Oltcit chipurile recondiţionat la un fel de service, pe undeva pe la intrarea în Vaslui. Fuseseră două la „şase milioane”, dar, pînă să mă deschiloţez eu, s-au dat.

Cînd am mers acolo, mai era numai asta, recondiţionata, şi cerea „doişpe milioane”…

Bun… Tocmai o spoiau în alb. La mintea mea de atunci mi s-a părut un lucru bun. I-am dat eu sispoziţie să-i monteze alte scaune ce îmi plăcuseră din dezmembrările lui, şi… am luat-o.

M-am chinuit s-o tîrîi acasă. Punem benzină, baterie, şi plecăm.

…şi normal, pe drum, se opreşte. Dăm la cheie… vîz-nica. Plec pe jos la Huşi şi vin cu un mecanic.

Se apucă omul să îi cureţe platinile, pune benzină în carburator… dă curent… nu porneşte. Bun, o luăm la şufă şi o hîrîim pînă la intrare în oraş. Iar se opreşte. O las acolo peste noapte, revin a doua zi, porneşte împinsă şi o rup de pe loc pînă la service-ul tăticului lor local,  unde a rămas în părăsire aproape un an, între timp eu plecînd iarăşi prin străinătate…

Cînd m-am întors am mutat-o în curte la un prieten, cu peripeţii, iarăşi. Nu trăgea, iar cînd omul nostru îi dă jos roata găseşte plăcuţele de frînă montate invers! Treburi de mecanici cu vastă experienţă şi deosebit profesionalism şi seriozitate, la cei 18 ani ai lor… adică dobitocii de la care am luat-o de la Vaslui.

Printre altele, circuitul de frînare spate era anulat, în repartitorul de frînă fiind înfipt un pivot… carburatorul era vraişte (asta fiind şi cauza consumului exagerat de benzină venind atunci de la Vaslui).

       

La mutatul ei am reuşit de am rupt şi un gard… deja era zăpadă pe jos, iar eu cu nişte ochinci de anvelope am vrut să fac o curbă la stînga… care s-a finalizat în gardul omului din dreapta. S-a rezolvat prin bataia a trei şipci şi o bere…

Am lăsat-o în părăsire, în curtea amicului.

Era un 1100, fabricaţie 1990, model RM.

         

Şi aşa a stat pînă în anul 2005 cînd am tîrît-o în curte la părinţi, unde am dezmembrat-o, am suit-o pe butuci şi am folosit-o pe post de magazie pentru propriile piese de rezervă.

Pentru că între timp, cînd am putut să iau bani pe credit, am mai cumpărat una de la un moşulică, cu acte în regulă, tot RM, pe care am vopsit-o, i-am schimbat cutia de viteze şi diverse alte piese de la motor.

 

 

 

Reclame
Categorii: OLTCIT | 4 comentarii

Navigare în articol

4 gânduri despre „Nebunia OLTCIT

  1. Dan

    Asa zici tu.Eu cred ca a cam fost altel.Tu ce zici?Vrei amanunte?

  2. Da, ia să vedem ce ai de spus 🙂

  3. Dan

    Nu vreau sa spun.

  4. Adi

    mai ai oltcitul?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: