Capitalism de mai

Spunea Ion că aterizează sîmbătă seara pe la şase.

Ieşeam din serviciu vineri dimineaţă, nu mă văzusem cu vulpea de mult, puteam să duc şi să aduc nişte hierătănii cu ocazia asta… şi m-am hotărît, mă duc încolo.

Mi-am reglat să plec direct din serviciu odihnit. Plinul era făcut, hierătăniile încărcate. Însă, vorba aia cu socoteala de acasă… din varii motive a trebuit să mai trec odată pe la domiciliu, şi am făcut şi presiunea la roţi şi să montez staţia CB. Atunci a început distracţia. Prăjesc sigurante fără număr, iar într-un final…. însăşi staţia. Boonn… Ridic ceva liturghii cu sfinţi şi arhangheli. Dar plec înspre centru, înlocuiesc siguranţele dintr-un pumn cumpărat „să fie pe săturate”, repar staţia. Cînd m-am aşezat la volan era deja ora 10.15, trebuia să fiu deja pe la Focşani.

Alerg cu spor printre lucrările intensive la şosea, însă aflu că la Crasna mă aşteaptă ARR-ul cu un pix încărcat şi un caiet întreg cu tipizate virgine pentru amenzi. Atunci realizez că… am uitat să fac rovigneta! Aşa că înainte de intersecţie trag pe dreapta – de fapt pe stînga, ies la ocazie care am bafta să vină instant, merg la Vaslui la Petrom, fac rovigneta, găsesc o maşină de ocazie tot instant şi mă întorc cu rovigneta caldă. Na, opriţi-mă acu! Eram în regulă, însă am mai pierdut vreo 45 de minute…

Era ora 11 şi ceva cînd plec din Crasna, la ora aia trebuia să fiu deja pe la Buzău  iar eu eram abia pe sub dealuri aproape de casă… ftui. În fine.

Merge bine aero-răcitania… şi de la atîta lăudat, pe-aproape de Tecuci începe, de fapt se hotărăşte să se înfunde carbutatorul. Treapta unu. Jiglorul. Aha. Fac introducerea la încă o liturghie – sfinţi mnezei şi ceva hrişti acuma. Merge în treapta doi, înţăpat chiar, însă…. cu consum 180%

Opresc, abordarea lejeră şi rapidă – metoda desfundat cu palma. Fără efect.

Iar opresc, desfac, suflu, scot tuburile emulsoare, jigloarele nu ies cu pasta de pix… montez înapoi, însă nici un rezultat. Mai desfac odată,  la nervi uit să strîng jiglorul la locul lui şi îmi botogeşte capătul tubului emulsor. Nici un rezultat. Apoi uit să montez însuşi tubul. Acuma mergea, se înţepa bine, dar…. nu . Nu aşa.

Pînă la urmă, pe centura Tecuciului se gîndeşte să mă desfută.

Tîra-hîra peste pod la Cosmeşti, cu strîns din buci să nu păţesc vreo ruşinică,  întins după Tişiţa pe banda de urgenţă, adică unde tragem de urgenţă cînd se repede dinapoia mea ţîganul cu jîpan mare şi negru, flăşuind ca suita zecilor de fotografi la conferinţa de presă a preşedintelui şi claxonînd ca vaporul plecat la deal prin port. Dah… discriminaţii, ce să le faci săracii.

La Focşani pe variantă observ ceva ATV-uri afişate la o poartă. Cu ideile mele creţe legate de mecanizarea agriculturii cu ajutorului unui aşa utilaj, opresc să mă interesez. Nu găsesc ce caut, însă frecînd umbra pe acolo observ altceva. Iaca un Tenere… ba nu, scrie Aprilia. Aaa!? Nu se poate!!! Ba da, este!!! E Tuaregul de 350. Na poftim! De cînd te caut mîncate-ar tata lui!!…

 

Mă lasă să fac bucuros o tură, trage, şi mă înclin cu ea surprinzător de bine deşi era setat pe cel mai înalt posibil că io, cu cracii mei atingeam pămîntul cu vîrfurile.  În schimb, lăsînd la o parte că nu prea mai avea benzină în ea, evacuarea e cam gălăgioasă pentru o motoşcletă cu care să pleci de sub balconul vecinilor, iar instalaţia electrică e de revăzut cam toată.

Stabilesc relaţii, pentru că este posibil să mă duc după ea în vreo zi… şi plec mai departe. Fără peripeţii. Nu că mi-ar mai trebui, deja era ora 14…

În  Buzău mă bucur de beneficiile unui telefon cu GPS. Pe care nu ştiu exact pentru ce l-am cumpărat atunci, însă ştiu că voiam telefon cu GPS. Culmea! nu-şi mai dă cu mucii-n fasole ca altă dată prin nenorocitul de Vaslui, găseşte semnal repede iar ischititoarea Ioana mă duce cam la marele fix pe unde trebuie, pentru că am dat-o cotită spre Pogoanele, mergem la prietenul Petre Daniel. Sau SchumyDan pe forumul moto.

Daaa… Sincer, frumoasa Romînie. Cea normală. Şosele bune. Fără dîmburi şi gropi. Şi marcate. Şi drepte aţă. Că doar are pe unde. Sînt în Bărăgan. Şi se vede. Verde. Mult. De o parte şi de alta. Crud. Frumos. Arată poetic, agricol şi industrial. Senzaţie plăcută. Extraordinar. Comunistul din mine se simte în elementul lui.

Trec prin Mînzu (-Beleşti mă! -Ce? -Mînzu :)) ) şi pe la 14.30 intru în Pogoanele. Dibuim pe Dănuţ şi hopa stop, pauză, relax. Adică… desfăcut carburator.  Scot, curăţ, descopăr soluţia-minune de scos jiglere care se numeşte…. scobitoare. Totodată iau şi circuitul de alimentare la revizie.

Hmmm… cam murdar, nu? 😀

 

Am rezolvat cu montarea unui filtru nou, doar aveam marele noroc să fie peste drum magazinul de piese.

Verific consumul prin metoda starea bujiei. Voi ce ziceţi? 😀

 

Deci consumul e fenomenal de bun. Se simte. Accelera liniar, deloc violent, deloc leneş. Cam şase litri la sută,  estimat.

Pauză de masă. Consistentă. A venit la marele fix. Era ora 17 trecute de-acu, Nu mîncasem nimic serios toată ziua, şi mai era şi ischititor de bine preparată. Săru-mana pentru masă, mare pomană!

Pus omeneşte la cale, hai să ne ţinem de prostii. Dănuţ vrea să experimenteze Oltcit, eu sunt curios să-i experimentez Planeta proprietate. Hai. Şi experimentez un motor viguros, bine făcut cu mînuţa lui, care schimbă bine, are ambreiaj normal moale, iar frîna faţă e criminală. De bună. Pe disc, de-aia.

 

Şi mai departe, spre destinaţie. Capitalismul ne cheamă.

La Urziceni caut ulei Wolf. N-au auzit pe nicăieri. Hopa…. nici pe drum la o vulcanizare cu magazin de piese. Aşa îmi trebuie dacă n-am pus şi io ce au toţi garţoii…. iau un kil de Lubrifin şi completez. Că înainte de Pogoanele dădea semne de calare şi clipocea becul…. bine, acum între timp se mai răcorise, era o vreme ce stătea să plouă dar se mai gîndea…

Şi s-a gîndit mai bine la Bucureşti. În codrii Vlăsiei unde era coloană la un accident dubios al unui TIR, încă nu ploua, dar după Afumaţi cînd am coborît pe şoseaua de centură…. a început prăpădul.

Potop neneee!!! Cu îndîrjire şi duşmănie. Torenţială e puţin spus. Strîngeam din buci să nu vină şi cu grindină… Banda unu nu mai exista, era rîu. Eu primeam flashuri, mă dădeam mai în dreapta dar… tot cu frică să nu îmi ud delcoul să rămîn pe acolo şalupă. Mare noroc am avut cu un coleg cu o cisternă care m-a condus pînă în Otopeni. Pe drum mergeam doar după triplele lui, altceva nu mai vedeam nimic! …pînă cînd mi-am dat seama că, lăsînd totuşi torenţiala la o parte, parbrizul meu e aburit de tot 😀 n-a făcut mare diferenţă totuşi… se ridica o ceaţă de la roţile vehiculelor, mai bătea şi un vînt… dar totuşi cătinel am ieşit pe Bucureşti – Ploieşti după cisterna noastră şi am oprit în staţia de autobuz din Otopeni.

Sunăm vulpea, era pe drum, blocată în inundaţie în nuştiuce pasaj… bun, eu plec să caut cazare. Mă învîrt prin Otopeni de nebun. Noapte. Întuneric. Pancarte cu „cazare, pensiune, hotel”… ioc. Ies iar pe Bucureşti-Ploieşti. Plouă isteric. Eu înjur. Tot isteric. Răcnind. Turbez. Urlu. Urlu la înjurături pînă răguşesc. La propriu.

Nu se poate aşa ceva….

Mă duc spre Ploieşti pînă văd scris „34 km”. Aeropoartele erau deja mult în urmă.  Într-un pasaj (la Hornbach) mă gîndesc să întorc, însă cînd intru – maşini moarte într-o inundaţie de jumătate de metru pe fundul borţii. Blonde desculţi abandonează un Golf. E prima imagine relaxantă de la Urziceni încoace….

Mă întorc pe unde am venit şi întorc pe o intersecţie mai încolo dirijată – în sfîrşit! – de un poliţai verde şi ud. Tot respectul. Accelerez năvalnic înspre Bucureşti mirîndu-mă cum nu mi s-a udat încă delcoul.

Trec  podul peste şoseaua de centură, iar. Cobor iar pe centură. Mă învîrt pe acolo într-o intersecţie fenomenal de cretin făcută. Ca la romîni, dacă un lucru idiot de simplu se  poate face, adică ieşirea şi intrarea etajată într-o intersecţie în cruce, ei bine, acolo pur şi simplu TURBEZI. Nu mai ţin minte cît de legal am fost printr-un trafic de 100-110 cel puţin…. important e că pînă la urmă am urcat înapoi pe pod şi am plecat iar în Otopeni.

Am pierdut cel puţin o oră, benzină n-aş putea spune, nervii la pămînt şi o biblie întrreagă ca grosime, de înjurături. Răcnite. Nu mai am voce, doar şoptit. La propriu.

Nu vă miraţi! Acasă mă documentasem , însă pe teren situaţia e alta. Teoretic  ştiam unde să ajung, însă…. socoteala de acasă, iarăşi.

Iar iau Otopeniul pe unde intrasem. De data asta pe contrasens văzusem „Pensiunea Raffael, str. Polonă” . Măcar atît, străzile au indicatoare cu denumiri.  Bag pe GPS la mişto adresa  şi CULMEA !!! prin norii şi ploaia aia, prinde în zece secunde semnal şi începe să mă ghideze. Am zis io ceva de absurd…. tîmpită senzaţie! să ai senzaţia că de fapt nu se întîmplă ce se întîmplă, e un vis urît! Găsesc adresa, însă era un bloc tip hotel închis şi părăsit…

Boonn…. măcar nu mai aveam glas să înjur cu voce tare…

În fine. Văd o cîrcumă deschisă, mă duc şi întreb dacă nu ştie vreo cazare prin apropiere. „Da, la Raffael. Mă eşti nebun şi tu…. nu se poate ce dracu e azi ??!??!?!? vineri 13 ?!?!? mi se părea că trăiesc un coşmar.

„Da, Raffael există! Nu e blocul ăsta, aici e doar reclama, pensiunea e 50 de metri mai încolo….” Ei na poftim, mulţumesc şi plec încolo.

Pe bezna aia bineînţeles că n-am nimerit, m-am dus mai încolo bine, m-am întors… şi văd o vilă cu ceva scris pe ea şi poarta deschisă. „ASTA E!!!” Urrraa !!!

Am întrebat şi „prenotat” , am recuperat vulpea într-un tîrziu din staţie (că nah, acuma cunoşteam Otopeniul ca pe ogoru’ lu’ tata….) şi m-am cazat.

La tembelizor aflu că a fost belea mare cu ploaia în capitală. Aaaha…. mie-mi spui?!?!

Un duş teoretic fierbinte şi relax…. papa… relax…. nani…

 

 

Ziua de sîmbătă a venit cu o vreme  noroasă, dar fără ploaie. De la balconul camerei urmăream avioane decolînd sau aterizînd. Era aşa frumos acolo… răcoare exact cum trebuie, linişte, verdeaţă…. papa… relax…. dar în jur de ora 12 plecăm cu treaba spre centru.

Avem GPS  cu pupici de data asta 😀 care ne duce pe unde trebuie. Prima destinaţie şi oprire, în spate la Casa Poporului, la Poşta…. am uitat. Mă întîlnesc cu Rareş (FestinaLente pe forumul moto). Stabilim să ne vedem după ce ne mai rezolvăm ce avem. El pleacă spre casă, eu plec spre Rahova. Cu greu dibui cartierul lu’ nenea „doftorul” Bogdan Lascu, de fapt vine el să mă ia prin aglomeraţia aia de străduţe…

Îl găsesc sănătos voinic, cu rable în lucru. Ne tratează cu o cafea, tratează rabla mea cu atenţie, experimentează cablul de ambreiaj, reglează carburatorul, face o tură. Se declară nemulţumit per ansamblu. Cred şi io, cu Oltcit turbo în curte, cu interior care numai a oltcit nu mai arată…

Îmi iau trăncănelele de la el şi plec…

Înainte de asta, obosisem să-l sun pe Adrian (AdrianS pe forumul moto). Aveam un motor de Jawă complet pentru el, iar el era bre fudul…. de vreo săptămînă. Taman cînd să plec nervos lansat la primul Remat din Rahova…. fix la ultimul apel pe care am zis că i-l fac…. răspunde…

Bun. Ne găsim la el acasă . Tot mare, tot bărbos şi pletos. Îi servesc cîteva kicioare în cur dar mai mult simbolic. Iar el mă ia pe sus ca pe-o pernă şi mă-nvîrte de-mi trece de toate. Gata, nu mă mai joc cu ursul.

Ar merge şi el cu Zeta, da’ n-are gaz… s-o crezi tu, na, iaca ai. Bun. O prepară, mă trag cu Zeta – ciudăţică, prima-n sus restu-n jos…. adică pe dos. Mă rog, în ciuda la asta m-am obişnuit imediat şi am observat o cutie care schimbă corect, exemplar chiar, şi o acceleraţie bine reglată. În schimb, direcţia…. bine măcar că avem şi frîne bune.

Coboară cu casca, el în faţă eu la volan, mergem la parcul Carol unde ne întîlnim cu Rareş şi Ovidiu (FestinaLente şi Cicloburu). Ne dăm mai la dos în coasta parcului şi experimentăm motociclete. Foarte curios ce-au scos unii mecanici din ceea ce bîrîisem eu toamna-iarna trecută. Ca să rămîn TOTAL nemulţumit, să observ pură bătaie de joc, să înţeleg pe deplin nemulţumirea omului care investeşte o sacoşă de bani la propriu şi primeşte…. ce ?!?! Nu se poate domle aşa ceva. Eu am luat-o de hîrb, a luat-o de hîrb la rîndu-i, a investit bani mulţi, nervi şi timp ca să obţină o … o… o praştie de motocicletă. Din care se văd doar, piesele noi. Dar cum au fost puse cap la cap să funcţionează ele….

În fine, pauză de pizza şi cioace în parc sub pod, iar la ora 16 şi ceva ne despărţim de lume salutînd-o cu drag, cu promisiunea să ne mai revedem cu mare plăcere oricînd mai avem ocazia,

pun GPS şi „decolez” spre aeroport. GPS ăsta iar mă enervează că-şi face treaba fenomenal de bine (fără el sigur m-aş fi încurcat iar, în ditai capitala ioc bre indicatoare de aeroport?!?!) În fine, ajung la aeroport şi trag la sosiri, că cică acolo nu se plăteşte parcarea. Ţeapă! În fine….

Recuperez omul nostru din  aeroport, mă mai învîrt odată în giratoria de acolo, dacă nu belesc ochii… ies, alimentez, ratez ieşirea pe centură, ies la mama dracului, întorc ca nesimţitul peste PATRU linii continui, dar mă întrept spre Afumaţi, las centura şi o iau voiniceşte spre nord…

Tura asta, cu alimentarea curăţată şi carburatorul reglat, hîrbania merge exemplar. Şi dă-i şi luptă…. stînd la poveşti cu omul nostru…. pînă la Buzău unde schimbăm nişte bani, intenţionăm să servim cina dar mergem mai departe la un restaurant mărginaş unde mîncăm nişte mici buuuni! am gîrîit toată noaptea a usturoi, dar nu contează….

Aproape de Focşani se înoptează şi merg cu luminile proprii. Care? Mi se părea că merg prea „chior”. Am eu vreo problemă cu vederea noaptea? parcă nu… În mod clar farul stînga clipoceşte. Aha. În Focşani testez becul stîng la cablajul din dreapta, face un blitz şi moare. Aha. Caz rezolvat, pacient decedat. Schimbat bec aaaproximativ la fel, iar acuma…. am lumini! Acu se vede bre înainte!

La Tişiţa la dreapta. Şosea bună, marcată…. însă după Tecuci, aproape de Bîrlad, se termină şmecheria. Salut! Şosea proastă, dîmburi şi gropi, ioc marcaje. Mergi la ghici aproape. Prin foc prin şpăngi… prin denivelări rămase ca p¤&a pe la podeţe… tîc-tîc tîc-tîc !!!

La Vaslui s-a răsturnat căruţa cu proşti şi corupţi. Este evident! Dacă mergi spre Iaşi, ori prin Vaslui ori prin Huşi, cum ai trecut limita de judeţ deja sunt clar alte şosele. La fel, din Vaslui mergînd spre Bacău,  fix la panoul de limită de judeţ este efectiv un PRAG în asfalt, unde urci într-adevăr pe o şosea bună. Iar dincoace spre Bărlad… tocmai am zis. Asfalt, marcaje, indicatoare….

Nu mai spun de coşmarul de la Crasna la Huşi. Aveam avantajul că cunoşteam cam pe unde sunt lucrările şi cam pe la miezul nopţii…. de sus, minunăţie de lumini ale oraşului.

Punct terminus.  Dus omul acasă şi plecat la somn.

Toate obiectivele atinse, nici o victimă. Glasul s-a refăcut, odihna la fel,   plus experienţa , plus revăzut prieteni dragi.

Toate sunt bune cînd se termină cu bine.

 

Reclame
Categorii: CALATORII | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: