Sfîrşit de toamnă – I

Sfîrşit de toamnă – I

De ceva timp se ruga de mine un băieţaş să mă duc pîn’ la Vutcani, undeva pe aici peste dealuri. Are un IJ 56, original, cu carburator K-31, foarte „dinozaur” şi o grămadă de probleme benziniceşti din pricina asta.

Nu că nu voiam să ajung la el, dimpotrivă! Vreme bună, pămînt uscat şi asta-i, cheful este oricînd.

Însă… socoteala de acasă nu se pupă cu socoteala din izmene. Cam cu o săpămînă înainte,  mi se rupsese cablul de ambreiaj şi l-am înlocuit cu unul original. (Fără reglaj, agăţăcios, patinăcios… chiar şi aşa am ieşit într-o tură prietenească cu Tîc şi Geo, cel din urmă ca să-şi rodeze scuterul nou). Aventura cablului a continuat în săptămîna următoare, folosind cablu de bicicletă care se întinde şi deci un reglaj prompt fiind imposibil, am primit de la nenea Corneliu cablu-şufă groasă, bună, pe care am pus-o la locul ei şi da! acum răspunde ambreiajul mulţumitor. Mulţumitor, pentru că odată cu scăderea temperaturilor, uleiul din cutie s-a transformat într-o miere grafitată, departe de a fi multigrad cum se laudă pe etichetă… În fine, l-am diluat cu un sfert de kil de motorină şi parcă, merge. Mulţumitor…

Cutia… trebuie umblat oricum.

Deşi noaptea dinainte lucrasem, m-am recuperat olecuţă cu ceva papa şi somn, iar după şi o ceaşcă de cafea, gata, eram numai bun cu chef de luat dealurile pe coamă. Am pregătit pentru omul nostru o galerie de admisie şi carburatorul de rezervă. Echipat, alimentat, pedală şi sus la deal.

Sfîrşit de toamnă…. Vreme noroasă, dar perspective slabe de ploaie. Friguţ. Asfaltul uscat, pămîntul la fel.

Am plecat prin Pădureni – Urlaţi (cireada de vaci – dat examen printre jaloane umblătare cu frică să nu ne ia… jalonul în coarne) – Grumezoaia, aşa îmi arăta mie harta drumul cel mai scurt. Şi ştiam şi drumul că e asfalt nou.

Pe deal deasupra Hoceniului, trec pe lîngă baza de radar. Autospeciale cu antenă pe ele, cel mai probabil de efect artistic… rămăşiţele unui corp de clădire ce a fost cîndva o unitate militară în toată regula, cu soldaţi şi toate cele…. acum, încă funcţională dar redusă la populaţia a… cîtorva oameni. Partea frumoasă însă, cele cîteva curbe ce şerpuiesc pe coasta dealului, ce te-ndeamnă la aplecat…

După Hoceni, ţinem asfaltul prin Barboşi. Iar cireada de vaci ce se-ntoarce de pe deal. Peisaj rural de toamnă tîrzie, cum am spus. Dar după cireadă, se termină şi asfaltul. Începe a se rupe pe coastă, şi.. se termină.

Sunt în vîrful dealului, pe drum de pămînt în cultură. Harta mă arată pe asfalt. Na poftim. Înainte, un drum de pămînt ce se pierde în zare, de-a cîşa peste deal. Noroc că văd în vale, sat. Hai acolo, să vedem cum te cheamă.

Drum de pămînt, dar bun. Merg aşezat, începe să-mi pară rău că episod de enduro încă nu am făcut…

În sat, iar asfalt. Îmi dă de gîndit: la oraş, în Huşi, nu este asfalt pe orice uliţă (dar se lucrează la asta). Sunt într-un sat, conform hărţii, Mălăieşti. Ştiam că locul meu de muncă face donaţii de sărbători unui centru de plasament pentru copii cu probleme, în acest sat.

La prima intersecţie, un mojneag pe un capăt de podeţ, pentru Vutcani, mă trimite la stînga. Bun. Trec pe lîngă azilul menţionat şi … ies în cîmp. Stau în curul unui tractor cred că vreun kilometru, fără să mă vadă. Şi audă. Dar totuşi băiet cu bun simţ, cînd mă vede mă lasă să trec.

şi… iar drum printre culturi. Doar culturi. Undeva în zare, ceva baraj. După poziţia soarelui, mergeam bine, spre sud-vest. Merg cu a doua. Ba chiar cu a treia. Drum de pămînt, dar inegalabil mai bun decît unele străzi din Huşi. Merg, merg… dîmb…. BRRRR !!! şi mă împrăştii pe jos, cu un crac rămas amanet peste motocicletă.

N-are nica, nimeni. Ba nu !!! O semnalizare, dreapta spate, atîrnă galeş în firele ei… Ne băgăm organele de rigoare, încălecat, pornită, şi haida!!! O sută de metri mai încolo, da, iaz. Ce sat? ….Poşta Elan!

..hă?!?!??!??!

Că tocmai că am scurtat peste dealuri ca să nu mai ajung aici?!?!

Şi dă-i şi toarnă potopul de organe.. cum mama drecului ?!?!!!

Dar asta e, întreb un om cum să ajung la Vutcani şi îmi arată: „roată”. Bun, ies din sat şi văd drum la dreapta, pe coasta dealului. Strig la un cioban: „Vutcani?!?!” „ÎNCOLO!!!” Şi da, încolo era. Tot drum de pămînt (deşi pe hartă arăta drum comunal…), tot foarte neted, iar pe coasta dealului, să pun mîna pe teslă nu altceva: în faţa ochilor, frumuseţe de panora cu traseul meu: eram pe vîrful coamei, în dreapta era Mălăieştiul de unde veneam, în stînga era Vutcaniul, iar în partea opusă mie era drumul de pămînt, pe care n-am fost inspirat să-l urmez!!!

Reclame
Categorii: CALATORII | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: