Capitalism de noiembrie – I

Ovidiu mi-a spus că botezul e sîmbătă, pe 10 noiembrie, la ora 12.

Mai găsisem să vînd nişte piese de Oltcit, (nişte nenorocite de bare de torsiune de CS… fără mare greutate ca fier-vechi… dar încă bune, vîndute ca piese rare, cu costul cărăora mi-am plătit hotelul!), nişte piese de motocicletă pentru „cumătru’ ” AdrianS… vineri am încărcat maşina cu acestea + o butelcuţă de jinişor pentru Ovidiu, iar sîmbătă de dimineaţă la ora 5 şi o idee, după ce-am alimentat, făcut rovigneta, beut cafeaua şi „aruncat balastrul”, am decolat…

Phoenix în boxe… drumul nou, lin şi marcat… tigaia mergea ciudat de impecabil… trecut de Crasna, trecut de Bârlad… şi abia la Tişiţa se luminează bine de ziuă, unde în apropiere dă carburatorul ceva simptome de înfundare. Dar îşi revine repede.

Dincolo de Focşani în vii, iar pauză pentru balast şi dezmorţire. Erau ştirile de ora 7 şi 30. Rîmnicu Sărat şi Buzăul le trecem repejor, şi opresc laMihăileşti să aducem un scurt salut colegilor căzuţi în tragicul accident cu răsunet. La propriu.

 …ocazie cu care observ că mersesem puţin cam prea bine…. era abia ora 9.30. Foarte ciudat… şi fără să cobor măcar o dată pentru probleme tehnice?!?!… nu-i bun. Nu-i normal.

Şi… pe drum văd maşina Poliţiei, cu radar. Bun, pînă acum nu mi-a venit nici un plic acasă. Ba staţionare, ba în trafic…

Tîmpită centură mai are Bucureştiul! De toată jena. Dacă partea de nord spre Otopeni arată ireal de bine, cel puţin, partea de est şi sud, e catastrofă. E circulabilă, dar intersecţiile şi indicatoarele sunt de tot rahatul. Noroc că mă documentasem pe GugălMaps dinainte, ştiam pe unde tre’ s-o iau, iar după ce am intrat prin Leordeni în Bucureşti, am pus şi GPS-ul. Da, şi-a făcut treaba foarte bine. la ora 10.30 eram în Berceni, căutînd printre blocuri adresa lui Ovidiu…. care Ovidiu, pe cînd stăteam nedumerit în intersecţie, mă trezesc cu el în spate! Mă uit înapoi să văd dacănu blochez circulaţia, şi cînd încolo, ce să vezi?!? Omul nostru în SuperNova proprietate, tot numai umblat cu treburi! Ca o gazdă vrednică în zi de sărbătoare!

Nici dacă ne vorbeam nu ne întîlneam aşa…

După salutatul de rigoare, el merge-n treaba lui şi eu în Selgros, că nu apucasem a cumpăra nimic nici doamnei, nici celei mici dar mare. Aşa se cade cînd dai ochii prima dată cu familia omului.

După astea, dibuiesc biserica, parchez şi aştept să se facă ora12.

…şi se face 12 fără 5 şi, nimic! Nici o mişcare!

Bă… nu se poate. Asta e biserica sigur. Şi apelez omul, care îmi confirmă că tocmai se puneau în mişcare încolo. Şi da, chiar nemţeşte, la 12 fix erau în ograda bisericii!

Ovidiu, în ţinută de sărbătoare, ca toată lumea. Familie muntenească, după accent, trăsături şi comportament. Toţi numa fericire şi încîntare. Toţi numai ochi la copii, printre care Ana, cea mică-mare, …”uite, sunt un îngeraş!!” 🙂

Ca să o mai cuminţesc pe Ana o iau să-i dau ursuleţul cu căciuliţă de Moş Crăciun ce i-l luasem. A fost foarte încîntată! iar fetiţa din stînga ei, cînd a văzut, foarte dezamăgită şi cu o „buză” foarte drăgălaşă, m-a întrebat: „Îmi aduci şi mie ceva, cînd mai vii?” …aa m-am topit tot cînd am auzit 🙂

Botezul, primul botez ortodox la care particip. Capela (biserica fiind în oarece renovare) fiind puţin cam neîncăpătoare pentru toţi cei prezenţi. Slujba discretă dar frumoasă. Sărbătorita naostră face un OAC de toată frumuseţea la scufundatul în cristelniţă, spre amuzamentul tuturor. Într-o oră, avem încă o înreştinată.

Iaca o familie frumoasă şi binecuvîntată!

Ovidiu ciclobur, doamna sa Cati, cea mică-mare cu ursuleţul şi cea mică-mică cu nănitsa

Şi apar şi eu într-o poză de grup:

După, mergem acasă să stăm la masă. Facem o scurtă plimbare pînă peste drum după pîine. Mie nu-mi era frig că eram îmbrăcat, dar Cicloburul-şef pe frig…? erau cam opt grade şi el n-ave anica, chiar se simţea bine! Şi nu vă uitaţi în poză că e pe casa scării, că am fost chiar pe afară!

Şi după ce-am mîncat bine, cînd îmi savuram o cafea bună… cică vine Adrian cu Mihăescu pînă la el. Na poftim! io voiam să-i fac o surpriză şi îmi face el mie! Bun şi aşa… că oricum nu aveam ce altfel să fac pînă seara cînd scapă vrăbiuţa de la munci!

Aşa că uşurăm Zeta de bagaj, îl iau pe Mihăescu pasager, care merge pe post de body-guard cagulat :), şi mai întîi trecem să mă cazez. Găsesc după ceva căutări hotelaşul, deşi trecusem pe lîngă el, mă cazez şi plecăm apoi voioşi spre Comana, să descărcăm fierele lui („bă, dacă vede taică-miu şaua asta, plînge! „). După un Mega-Image unde oprim pentru cumpărături, prilej de schimb cu bancuri cu un moşuleţ cu VW dubiţă, trece cumătru’ la volan, să experimenteze Oltcit… că mi-a aduna toată mocheta mea cea proaspăt montată cu bocăncoii lui, nu mai contează….

Se înoptează bine pe cînd intrăm în Comana. Trag maşina în ogradă să-şi descarce cele cărate… şi mă uit în garajul cu fierătănii.

Dumnezeule! Ce e acolo! Parcă ar fi un Remat motociclistic. Dar nu rele, dimpotrivă! Motociclete funcţionale, piese, componente… iar atelierul, chiar mă umileşte. Banc de lucru, scule bune felurite, dispozitive, …motociclişti. Eu sunt minciună!

Mihăescu îşi montează cîte ceva achiziţionat în ziua respectivă, ba un comandă, ba o semnalizare… mă uit în instalaţia electrică şi o văd refăcută chiar bine, cu fire noi, bloc pentru siguranţe ş-alelalte. Adrian îşi reglează Nipranoviciul, îi pune benzină, îl porneşte şi mergem să ne dăm într-o probă. Da, merge bine! vlagă are, a doua îmi saltă roata faţă sus, iar luminile, mulţumită unui alternator de auto, modificat să se potrivească, „raşchetează asfaltul”, vorba lui. Lumină ca de zi!

Însă, mai era de lucru la ea. Sănătos să fie, că…

Se face telefonul de adunare în Bucureşti. Sunt chemat, adica. Bun, ne luăm după masă rămas-bun de la gazde şi purcedem la drum.

Bre… cît de prost poate unul să fie, cu GPS cu tot, să se rătăcească? De două ori? la amîndouă să mă trezesc, după o bucată parcursă pe drum bombardat, că intru în pădure?!?! Şi să concluzionez: „bă, pe aici sigur parcă n-am venit!”

În cele din urmă, în centrul comunei, luînd prin eliminare drumurile pe care am venit, nimeresc ieşirea cea bună, cu podul peste Neajlov unde s-a filmat acum destui ani scena căderii paşii de pe cal, în filmul istoric „Mihai Viteazul”. Iar după asta, o experienţă interesantă, să treci pe sub pătură de ceaţă care se aşeza fix la nivelul capotei, pe o distanţă considerabilă…

Bucureştiul ne aşteaptă, parchez în curtea hotelului, mă intersectez cu văbiutsa şi mergem iar la Ovidiu. Mie mi-era sete. Salut lumea, rad două beri, vedem pozele de la botez, socializăm, dar… ne ajunge oboseala şi ne retragem.

Duş… relax… nani…. noapte bună!

Reclame
Categorii: CALATORII | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: