Dnepr MT-11

Într-o seară de decembrie răsfoiam internetul salivînd pe tastatură la sunet de boxer rusesc. Avînd mai demult microbul luat după o memorabilă călătorie în şaua unui Ural, şi plictisit de Căţaua asta a mea care mi-a rămas mică, mă oarecum orientam înspre Ural. Nu ştiu ce aveam împotriva Niprei. Poate că mi se părea că o copie nu poate să fie mai bună ca originalul. Pentru că Dnepr este o copie după Ural. Adică ucrainienii la Kiev făceau motociclete ca ruşii la Irbit… dar discutînd şi cu Virgil, care a stat o viaţă de om matur printre astfel de fiere, am aflat că Nipra are ambielaj pe cuzineţi, capete pe rulmenţi, axe cu came şi pinioane indestructibile, motor mai elegant gîndit şi realizat, şi multe altele….

Pe forumuri de specialitate sau chiar şi în alte părţi, un Ural costa în jur de 1000 euro. O sumă care te trimite direct în japoneze. Numai că… fierele sovietice îşi menţin preţurile ridicate mulţumită ataşului. Concept care pe mine mă lasă rece. Nu sunt ataşist. Nu vreau tracţiune pe ataş. Plăcerile astea le las altora…

Şi răsfoind eu internetul într-o seară, cu aeroterma la picioare, după cum ziceam, găsesc un anunţ… nu ştiu ce m-a atras să mă uit mai în detaliu. Poate preţul? Poate culoarea?

Mă uit mai în detaliu şi brusc… belesc ochii mari. Motocicleta asta era de fapt, raritate. MT-11, daaaaar!

– demaror montat (pornire la buton :O )

– carburatoare K-68 originale, cele mai bune în domeniu

– furcă faţă cu frînă pe disc

– reducţie cu temperatură şi presiune ulei, deja montate

– ataş Velorex din fibră de sticlă, iarăşi destul de rar.

Buunn… a doua zi duminică îl sun pe om. Îmi pare om serios. Aflu că actele sunt foarte în regulă. Şi pentru că sunt primul care a sunat, omul îmi face o ofertă: 2000 de lei. Pentru că preţul iniţial era de 650 de euro, dar avea nişte divergenţe cu un motocultor. În fine, afacerile lui. Bun! Am obţinut un preţ foarte bun pentru o Nipră cu acte, că în ziua de azi, asta este cea mai mare boală a lor. Restul, se face. (are Virgil un motor nou-nouţ, abia aşteaptă să fie montat…)

Treaba-i ceas. Mi-am făcut nişte calcule cu banii şi dădeau cu plus. Deci, după salariul din ianuarie urma să mă duc să perfectăm afacerea.

Şi… mă mai trezeam brusc cîteodată noaptea cu gîndul la motocicleta mea. Mai făceam ca titirezul cîteodată, mai ales cînd era vreme călduţă afară, că nu se mai termină odată blăstămăţia asta de iarnă…

Şi într-o bună zi de miercuri a lui 16 ianuarie, am purces spre a încheia şi acest gheşeft. După îndelungate planificări cum a ajunge pînă acolo mai bine, sigur şi ieftin, la cărţi a căzut un drum a prienului Dănuţ pînă la Iaşi. Bun, păi la întors facem un ocol pe la Roman… Şi după o noapte aproape nedormită la serviciu, apoi moţăind într-un microbuz, ne intersectăm în Iaşi şi purcedem spre Roman, printr-o ceaţă de mami mamii neamului prost de căcat de vreme. În Roman avem o scurtă pauză de masă, şi fiindcă nu am alimentat la Roman, totodată greşind traseul de a ajunge la omul nostru… am ajuns şi în Piatra Neamţ! (este de neconceput, dar adevărat, fiindcă trăim în Romînia! în 50 de kilometri de drum naţional important, Roman – Piatra Neamţ, să nu fie O benzinărie! Credeam că doar între Vaslui Bărlad şi Huşi e nomansland, dar…)

Am alimentat în Piatra, ne-am întors, drumu-i bun. Pînă cotim pe drumuri judeţene. Brusc intrăm pe zăpadă. Dănuţ activează ASR-ul.  Drumul e frezat de troiene dar nu pînă la asfalt. Ba da. Pe unde e zăpadă, pe unde e asfalt… pe unde e lat de trec două camioane, pe unde e strîmt cît un autoturism… dar ajungem în Mărgineni, la om acasă.

Şi mă opresc direct în scula mea… e exact ca în poze, bineînţeles, dar e altceva cînd ajungi şi pui mîna pe ea!

O rapidă evaluare – tobele trebuie schimbate, bordul nu e extraordinar de elegant, şaua e de refăcut, carburatoarele necesită kitul de reparaţie, instalaţia electrică de revăzut. Oricum, asta se face la orice preluare de orice motocicletă…

Omul pune baterie. Motocicleta e stată şi rece. Carburatoarele înecate, şocurile trase, 2-3 pedale, şi….

Şi atît, că bujiile nu-s bune. Dacă ştiam aduceam eu altele noi. Dar mai frecate mai încălzite, ba pornind într-un cilindru… pînă la urmă motorul începe să funcţioneze exemplar! După ce se încălzeşte, ţinea un relanti că la doi metri de ea nu îi auzeam motorul :O tipic Dnepr, nu? 😀

O port olecuţă prin ograda omului. Mă bat cu troienele. Nu trec decît împins, că nu am cauciucuri de iarnă. Mai încerc odată şi trec ca tancul!

Lucru sovietic, nu?

Bun! Am un zîmbet pînă la urechi! 😀

Fumez o cafea, dau banul, iau actele, fericit mă salut tovărşeşte cu omul şi… purcedem pe acasă că s-a întunecat.

Mă bucur eu la un drum mai scurt, dar iarna nu-i ca vara şi ne trezim pe cîmp pe un drum riscant, că iarna nu-i ca vara. Ne întoarcem la civilizaţie, ţinem asfaltul şi ajungem pe unde am venit… treaba ar fi foarte bună, dacă n-ar fi curvătul cacatului dracului ăsta de ceaţă de nu-ţi vine a crede că se poate aşa ceva. La cinci metri în faţă nu avem vizibilitate. Farurile Alfei bat în X. Orice reglaj nu le aduce decît un fascicul din dreapta proiectat în faţă. Marcajul median e excepţional, superb…. atunci cînd există. La ieşire din Roman arături, bombardamente. Ceaţă. Incredibil! Lui Dănuţ i se ridică uleiul… îi ieşeau aburi pe urechi. Mersesem atîtea zeci de kilometri într-a doua cu 30 km/h. ..

„Ooff, doamne, pînă cînd?”  zice un cîntec ostăşesc. „doamne” mai ţine şi cu prostu’, aşa că de la Dealul Mărului ceaţa dispare… lăsîndu-ne să circulăm pe un drum… circulabil, dar vizibilitatea fiind perfectă, ceaţa lipsind cu desăvîrşire. Mă rog, relaitv perfectă, în chiorenia luminilor… dar mai cu poveşti din tinereţe, mai cu glume, îi coboară Dănuţului uleiul în baie şi ajungem cu bine acasă, unde radem de bucurie o bere!

Şi de-acuma…. vremea bună să vină, că poftă de lucru este. Mai ales că ştim că rezultatele vor aduce satisfacţii aparte.

Reclame
Categorii: MOTO | 12 comentarii

Navigare în articol

12 gânduri despre „Dnepr MT-11

  1. Felicitări! Abia aştept să te văd la călătorii lungi cu fierul ăsta! Trebuie botezat, să ai în vedere treaba asta! 😛

    Mai uşor cu apăsatul pe schimbătorul de viteze, cutia de Nipru (cea în minţile ei) este cea mai frumoasă cutie din lumea comunistelor. Când eşti într-a-ntâia, la punctul mort poţi s-o scoţi liniştit cu vârful pantofului, că iese imediat şi nu-ţi strică încălţările.

    Sfatul meu: fă-i motocicletei o inspecţie rapidă şi, dacă e în stare bună, nu te apuca s-o demontezi toată ca să-i faci upgrade-uri. Prea multe Nipre stau desfăcute din diverse motive. Eu am dat doar oleacă mai puţini arginţi pe a mea, însă am găsit-o mult mai oropsită. Apucă şi plimbă-te!

    • Nici nu mă gîndesc să mă plimb cu şaua aia !!! Inconfortabilă ca dracu’ iar de poziţie nu mai spun. Aşa că va fi primul lucru desfăcut. De nevoie.

  2. Km453

    Vulpoiule, TE FELECIT !!!
    Ai intrat si tu in rand cu oamenii !!!
    Da’ trebe musai sa te sfatuiesc s-o lasi mai moale cu „gazu”, ca la Nipre farmecul e sa „numeri scanteile” …

  3. s-o stapanesti sanatos! bravo!

  4. Cristi 47

    Ehe, he… acum sa te vad sefu’!!!
    S-o stapanesti sanatos si cu multa bucurie. Si sa ne vedem cu bine pe sosea!

  5. Si zici ca-i buna Nipra cu ambielaj pe cuzineti?

  6. Bravo mă Paule mă… Dacă te-o aduce drumul călare pe la mare poate facem cunoștință între fiare. Bombița mea cu… Steluța ta 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: