Suzuki Burgman: hai acaaasă.. hai bîrgulică!

Atunci cînd vrei să-ți iei două roți și te trec toate nădușelile numai la toate calculele făcute pro/contra…

Între vitezană și choper aleg enduro-touring. Între lanț și cardan aleg curea. Între italiană și franțuzească aleg japoneză… deci compromisul între toate astea e MAXI-SCUTERUL.

Adică un scuter, dar MARE. Mai lung ca o motocicletă, mai carenat ca un turing, poziție de conducere la alegere (ori întins ca pe choper ori înfipt în cur ca pe enduro), spațiu pentru bagaje enorm și încuiat (nici nu e vorba de nevoia unui topcase) și, cel mai important,

din punct de vedere mecanic mult mai convenabil:

curea (silențioasă, ieftină, ușor de schimbat oricînd și oriunde),

fără ambreiaj, schimbător și cutie de viteză (nevoia de a piciori-mesteca constant), și totodată mult mai puține piese în mișcare și de uzat și reparat,

frînă simultană față-spate,

puterea motorului liniar și uniform distribuită,

consum scăzut,

confortul unui rege ca pilot și a unei regine ca pasager,

excelentă protecție de vîntul frontal,

piese ușor de găsit și convenabile, pînă și anvelopele mai mici – pe 12 -13 – 14.

De aici încolo, există o multitudine de oferte. O grămadă de producători. Dacă peste partea obiectivă, cea mecanică, am trecut, rămîne partea subiectivă… cea delicată… cea cu ”e frumos!” sau ”nu îmi place”.

Unele sunt urîte. Este blogul meu și îmi asum părerea. Yamaha T-Max – bun excelent, dar urît și inconfortabil . Aprilia Scarabeo sau Atlantic – frumoase… dar cu prost renume mecanic. Piaggio X9 la fel. Restul sunt nemenționabile.

Rămîn singurele și bune și frumoase – Yamaha Majesty sau Suzuki Burgman.

După îndelungi căutări, la cărțile sfîntului OLx a căzut Suzuki Burgman. Cu motor mare, minim 250, de preferat 400. Că ăla de 650, e încă din capitolul OZN… am auzit de el, dar n-are mandea vreun rinichi de vînzare….

Și l-am găsit. Culmea convenienței, aproape ”în sat” cu o rudă apropiată. Care a fost, l-a văzut, mi-a confirmat o stare decentă, la prețul ”enorm” de 2000 lei, care a fost și plătit.

Acte în regulă de Italia. An 2002, vizibil nu doar din acte ci și din capitonajul șeii. Adică era versiunea restilized, care are și tripla spate sus, ferită în accidente din spate. Motorul… 400, cum altfel 🙂 Deci exact cum l-am vrut eu 🙂

Și m-a așteptat cuminticel să mă duc să ne cunoaștem….

Soarta a făcut că profitînd de 2-3 zile libere între serviciul meu și totodată cel nou al consoartei, să mergem să ne vizităm neamurile, recuperîndu-ne utilajele lăsate amanet prin sat.

Aventura a început cu chinurile facerii… numărului provizoriu, sau roșu, cum mai este cunoscut. După ce am pus toate hîrtiile în regulă – asigurare, copii, chitanțe – printre nevoile drumurilor am încercat să îl înmatriculez la Iași, de unde am aflat că nu se poate înmatricula decît în județul de rezidență al solicitantului. Curată tîmpenie cu miros specific romînesc.

Bun, dar ce ne facem că pierdem timp, calculasem totul la ore. Neîncadrîndu-mă în programul de neam prost birocratic, a trebuit să mai aștept o zi a-l putea înmatricula la Vaslui. Am lucrat pe două fronturi: eu înhipt-lipit în ușa înmatriculărilor să fiu primul, la ora 8,30, nevasta la gară cumpărînd bilete de tren la ora 9,01. Mă dă afară femeia de servici că cică încă n-au deschis, eu nu și nu! că …. știu io… în fine, la ora 8,29 rup ușa năvalnic înăuntru și mă postez la ghișeu. În urma mea se facă pe loc coadă de vreo 10 oameni. Mai prindeam io trenul de coaie… Mă rog, avînd toate actele în regulă și în ordine, nea milițică mă rezolvă – încetișor așaaa…. dar sigur – în cam 10 minute.

Ș-apoi ia militaurule și dă rezistența, cam 1000 metri între Crucea mă-sii din Vaslui (cunoscătorii știu despre ce vorbesc) și gară. Se pare că aș fi avut timp și mai lolo, dar mai bine e să fumez o cafea în tihnă pe peron…

Acceleratul – ce nume pompos pentru un nenorocit de personal care doar că nu oprește la toate porțile! Face 3 ore și 18 minute în cam 180 de kilometri între Vaslui și Galați. Măcar e sigur.
Din Galați, după pauza de masă la cantina autogării, ne transbordăm în microbuzul de Constanța. Care merge pe unde nu fusesem niciodată, prin Giurgeni – Vadu Oii, adică podul ăla care trece pe unde se întîlnește iar Dunărea, între Balta Ialomiții și Balta Brăilei. Frumos peisaj.

dunarea.jpg

Vedem și aeroportul civilo-militar Mihail Kogălniceanu, situat destul de departe de Constanța totuși, și apoi, mai aproape… maaareaaa!

Microbuzul ne lasă într-o autogară, microbuzul de Mangalia îl luăm din altă autogară, SC Marginea Trotuarului SRL, dar e cursă directă fără opriri. De acolo ne preia nenea Petrică, și ajungem… acaaasă! unde utilajul ne așteaptă cuminte….

14080961_2081430988749381_2071243878_n.jpg

Buuun!… la prima vedere, e întreg. Defecte estetice. Mecanic pornește, merge, mai o presiune la o roată, mai o suspensie îmbătrînită…. dar promite. E bine.

Mai cășunez io pe el, mai montează numărul la locul lui, mai un bec cu fază arsă în far, mai un bec lipsă pe spate, pînă se lasă întunericul de tot și ne retragem în casă la discuții familiale, lîngă un grătar și bere rece. Așa, ca între scuteriști 🙂

A doua zi, printre fumatul cafelei, mai un șurub strîns pe ici, mai un power-tape pe dincolo, mergem să ne cunoaștem, așa de o alimentare, pîn la Mecca motociclistului. Punctul zero de plecare, că în Bulgaria cu numere roșii nu puteam trece. Scrie clar pe autorizație ”valabilă numai pe teritoriul României”.

img_20160914_092214

Drumul ne duce prin 2 Mai și pe lîngă șantierul naval.

img_20160914_093438img_20160914_094018

Trecem pe acasă, ne echipăm, ne mulțumim, ne îmbrățisăm, și… pi cai oșteni, la moldova cu voi! c-aveți di  mers…

Cu tot podul, trebuie să facem poze cu flota. Ei cu alea gri ale lor, noi cu alea gri ale noastre. Ăia cu muzeul, noi cu viii.

img_20160914_105230img_20160914_091055

După Mangalia, dă-i jar. Păcat că n-am văzut la timp indicatorul cu Saturn / Venus că am fi oprit pentru o poză ”rachetă avem, pe care mergem?”

La Eforie Nord, șoseaua trece fix pe lîngă mare. Cum să nu opresc pentru o baie? Așa ca de un 14 septembrie 2016.

IMG_20160914_113001.jpg

Marea e încă caldă, plaja e aproape pustie. Putem să simulăm și un bronz mic, pînă se usucă slipul.

Ne scuturăm de nisip și continuăm alergarea. Podul de la Agigea e închis pentru reparații, traficul e deviat pe la portul Constanța Sud. Ceva ambuteiaj dar se circulă bine. Sus pe autostradă direcția nord, spre Ovidiu, spre Tulcea.

Pe autostradă se comportă onorabil. Booon…

img_20160914_122105

Verificăm și frînarea cam din scurt de la 120 km/h, că deh, autostrada se termină tipic romînesc oarecum în scurt la vale-n dreapta, într-un sens giratoriu.

Direcția Tulcea .

Dobroge Dobroge… o mare de păpușoi de jur împrejur, o șosea dreaptă ca-n ”mohave” vreo zece kilometri, ba o carieră de calcar undeva la măsa-n cur la stînga, ba un iaz la măsa-n cur la dreapta, probabil Sinoie…

img_20160914_125150

img_20160914_124448

După comuna Baia părăsim ultimul indicator care țipă la noi pe culoarea maro ”Rezervația biosferei Delta Dunării” și facem stînga și ținem șoseaua pentru Măcin și Brăila.

Și dacă indicatorul, tot pe maro, ne trimite la ”cetatea Ibida”, mergem s-o vedem… probabil castru roman.

 

IMG_20160914_134255.jpg

Peisajul îmi aduce aminte de munții cei ”pe bune”, Carpații. Erau niște trecători printre dealuri….

IMG_20160914_134620.jpg

Munții Măcinului.. moșnegii. Nimeni nu-i mai ia în serios, deși sunt printre, dacă nu cumva singurii, cei mai vechi munți din lume. Peisajul e spectacular de beige.

IMG_20160914_144209.jpg

IMG_20160914_145305.jpg

Unghiuri spectaculoase pentru poze, erau din probabil 500 în 500 metri. Dacă aș fi oprit de fiecare dată aș fi ajuns poimarți. M-am bucurat de priveliștea ochilor și să invit să n-aveți că decît și domniilor voastre deci ca cum să zic.

Măcinul chiar e oraș 🙂 și după e bacul de la Brăila. Îl prindem la marili fix.

img_20160914_151838

img_20160914_152225

Drumul de la ieșirea de la bac e periculos de distrus. Am aflat asta pe propriul cur. Și periculos de al nimănui. Doar instinctul de a merge înainte te scoate de acolo.

Ne rătăcim în Brăila, și pentru pauza de masă la Carrefour traversăm Brăila de două ori și pierdem cu totul cam tot două ore.

Vrem să ocolim Galațiul și doar din greșeală nimeresc pe la Șendreni spre Tecuci. Unde mă așteaptă oamenii mei,  ”acasă”. Cu voia dumnealor.

14339199_606913836147583_1040665769_o

A prins bine pauza, că ne durea în cur :)) La propriu, ne cam durea posteriorul.

La plecare realizez că se face noapte mai repede decît știam io, pe la 19,30. Așa că înspre Bîrlad și prin el trecem deja noapte bine.  Dar șoseaua e bună, marcată, dreaptă, pot depăși fără probleme, am cu ce… păcat că tot drumul ăsta, vitezometrul a fost defect, așa că nu vă pot spune o viteză de croazieră. Judecînd însă după viteza medie a tirurilor, am mers cu 110 constant și în depășiri cu 140-150. În condițiile în care eram două persoane destul de corpolente pe el.

Am ajuns în jur de ora 21 acasă. După vreo 450 kilometri.

E bine. Merge. Acum, avem și motocicletă 🙂

harta

 

 

 

 

Reclame
Categorii: CALATORII | 2 comentarii

Navigare în articol

2 gânduri despre „Suzuki Burgman: hai acaaasă.. hai bîrgulică!

  1. Na Chos

    Super interesant!

  2. Na Chos

    Super interesant!Imi place!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: