Basarabialand. Muşcătura iute.

De mai mult de o săptămînă mă chinuiam să ajung. Aşteptatul concediu care îmi permitea părăsirea ţării a venit… a venit şi prima duminică în care puteam să ies din ţară. Însă lipsa asigurării RCA şi alte motive nu mi-au permis.

Duminica de ieri iarăşi s-a soldat cu un eşec. Dimineaţă înjuram de mama focului vîntul ce nu se mai oprea, după ce vineri şi sîmbătă a mutat acoperişurile din loc. La propriu. Pe după amiază însă s-a mai liniştit, soarele bătea bine, era destul de cald. M-am aşezat la drum dar gheaţa din carburator combinată cu uleiul PROST marca Petrom m-au determinat să fac cale-ntoarsă înainte de vamă. Nu m-am riscat eventual să rămîn cu vreun motor calat pe la mamadracului în altă ţară….

Însă azi după ce am aşezat acoperişurile mutate înapoi, aruncîndu-mi eu ochii în ţărîna dimprejurul mototrăsnăii… ce-mi văd ochii? Minune de biluţă dintre tijele ambreiajului. Hopa! Este sau nu? Nu putem şti decît desfăcînd. şi.. era. Întrebarea e: cînd a căzut şi cum… în fine, ideea e că acum e la locul ei.

Am făcut o probă, cu ceva reglaje, avînd în vedere că erau cam zero grade afară, cu comportamentul de riguare a uleiului din cutie… mergea.

La ora 15 tropăia adrenalina prin mine… aveam chef de o nebunie.

Mi-am făcut un calcul. Traseul pînă la Hînceşti totaliza 66 km. Adică o oră şi jumătate, cu tot cu statul în vamă.

M-am decis să fac cuiva anume o surpriză, la ora 17 cînd ieşea de la lucru să fiu acolo.

Frig tare nu era, asfaltul era uscat, zilele următoare se prognozează iar precipitaţii, vînt şi frig… deci? ia, călare şi hai. Bani este, carburant+ulei bun, actele în buzzunar şi la ora 15.50 plecam din Huşi. Repede ajuns la vamă în Albiţa, miliţifrontieristul mă reţine 20 secunde uitînd-se la paşaport, certificat şi asigurare şi.. drum bun!

Iute trec podul peste Prut, şi mă tot duc ca diplomatul … noroc că au bariere la ieşirea din vamă. Mă duc să-l întreb pe militărosul de acolo şi mă îndrumă el pe unde să ajung la controlul actelor.

Un militărofrontieros îmi face semn să trec coada de maşini şi să ajung la el. Îmi ia actele. Dispare. Între timp, ce să fac, scot apăaratul şi trag o poză mărturie.

Tot mai stînd pe acolo, observ un utilaj deştept de scanare a tirurilor… s-au modernizat şi moldovenii bre!

Bun. Mă orientez la gemuleţul după care se ascunsese militărosul meu şi îl întreb ce aştept. Ca răspuns, omul se dă la bîrfe („d-apî un’ ti duşi?”), mirat că mă plimb cu IJ-ul, cum de trece un romîn cu IJ la moldoveni. Şi încearcă să-mi vîndă un IJ Planeta, nou cică. Cît? 400 ieuoro. Da’ nou! Bine…. o să te mai caut…

Îmi dă paşaportul şi mă trimite la vameş. Apăi matărţiclu nu plăteşte vinietă, da’ taxă de drumuri tăt dau, cică 17 lei. Bun, îi dau lu’ tanti la ghişeul opus 10 lei romîneşti, îmi taie chitanţa şi îi zic că de rest să-mi dea tot lei moldoveneşti. Şi îmi dă tot 17 lei. Bine. Revenit la militărosul meu, altăceva? dai darogu, gaz, apăi ti duşi! Şi da mă duc… numa că la următoru’ ghişeu alt milităros, sprijinit plictisit într-un cot. Mă uit la el lung dacă mai vrea ceva… îmi face un semn mai mult a „lasă”, dar să fiu sigur, la 5 metri mai încolo opresc să mă uit la el. De fapt el îmi făcuse „ştoi!”… mă întorc pe interzis, îi dau iar actele, dispare iar în cuşca lor, şi pînă la urmă cădem de acord că eram în regulă, doar colegu’ de dincolo aşa mi-a zis, „apîi di jima di oră ti întreb dac-ai fost pi la vamă”. Da bre! Uite hîrtia! Bun, apăi na, drum bun!

Şi acuma mi se ridică victorios bariera din faţă la ieşirea din vamă, şi dacuma da, dai darogu.

Şi dai darogu, vreau să recunosc traseul pe lumină. Conştient fiind că mă întorc pe întuneric. Ar fi destule de pozat, dar o să revin altă dată pentru treaba asta. Găsesc monumentele victoriei, adecă tancul urcat pe un soclu, dar în salut din mers şi imediat după virez dreapta. R33, adică regionala tridzăştrii.

Şi dă-i, Oneşti, Crasnoarmescoie, Rusca… cum ziceam, destule de pozat dar nu-i timp. Ora 17 fix mă prinde la ieşirea din Lăpuşa, 16 km de Hînceşti, dau un telefon, că deh, surpriză 😀 Şi da, un sfert de oră mai tîrziu străbat Hînceştiul.

Prevăd din timp o intersecţie, analizez cum să o abordez… cînd colo, ce-mi sare în ochi?

O binuţă mică neagră vînătă de frig 😀

Eehhhh… of of măi măi… nu cereţi mai multe detalii.

Hai la cald. Iete ristarant amenajat frumos, chiar frumos. Însă servirea e deficitară. La ospătăriţe trebe ceva şcoală şi maniere. Un ceai să mă încălzesc, şi cîte un şniţel cu crochete de cartofi.

A mers, dar nimic spectaculos.

Nota, convertită, aduce binişor a Romînia… vorba aia, simte-te ca acasă…

Bun… toate bune şi frumoasă, atmosfera-i siropoasă…. dar vremea îi de mărs acasă.

Strîng binuţa la chept, dau pedală şi cînd să plec… ce să vezi?

Mninune de şurub care ţinea farul pe stînga lipsea cu desăvîrşire. Făcuse un pustiu de ghine să dispară de la vibraţii. Iar în dreapta, ochelarul mai ţinea farul cam cît o unghie…

Nu putem merge aşa că pierdem farul. Dar? La ora 7 fără oleacă, unde să mai găseşti magazin de feronerie deschis… chiar aşa mă lămureşte şi un tînăr care se miră „poati dumnealui s-o rătăcit, că-l văd cu numere di romînia?!?” apăi nu… „d-apăi asta?!? ioti colo s-o arunci!!! (parcarea era pe malul unui pîrîu)”. Mda bine… „..n-are gură să spună cîţi kilometri are săraca, şi cîţi va mai face”.

Hai spre casă. Cum rezolv problema farului? Codru-i frate cu romînul… Îmi sare în ochi un nuc. Rup o creangă şi o înfing prin pantalon şi far, stă incredibil de fix. La mers nu comentează nimic, stă mai bine ca un şurub. Uau. Asta-i bun, cît o ţine. Cît? Mult şi bine.

Frig nu e. Sau nu mi se pare mie. Casca se abureşte, eu gîrîi şi tuşesc aburi pe săturate. Pe deal la Crasnoarmescoie însă, un peisaj familiar: îmi prezintă onorul, frumos aliniate, luminile de semnalizare din vîrful eolienelor de la Ghermăneşti. Bun, deci Ro e colea, învale. Nu chiar, oleacă mai departe. Opresc să deşert şlogul, suflu nasul, verific băţul din far, stătea cum am zis, mai bine ca un şurub. Bun.

Mai fac o postată, şi tocmai cînd mă gîndeam că ar trebui să opresc să mai suflu odată nasul, se rupe şi băţul de la far. Îl scurtez, îl înfing şi mai departe. Intru pe europea, hop şi vama. Am baftă să nimeresc la schimbul de tură, dar după vreo cinci minute mă preia un milităros, şi în alte două minute mă trimite spre casă. Trec iute podul, şi nimeresc iar la schimbul de tură… şi stai, preţ de vreun sfert de oră… pînă la urmă se decoiesc şi încep să lucreze. Miliţifrontierisul mă expediază rapid în 10 secunde , dar vanmeşul…. jucam v-aţi ascunselea cu el prinprejurul cuştii lor. Pîn’ la urmă mă trimite şi ăsta acasă. „A, EŞTI DIN HUŞI ?!?!?!” „Poi altfel cum? numadecît!”, amuzîndu-mă copios în sinea mea de formularea asta…

Ei şi dacă pîn-acu mi-a fost frig foarte puţin, muşcătura iute a frigului trecînd foarte puţin prin mănuşile de ski, alea moto fiind clar impracticabile, ei bine, pe segmentul de drum de pe şesul Prutului… frig nene! Prin mănuşile a muşcat bine, iar picioarele se cam bocniseră. Bine, eram încălţat cu ciocatele de vară… dar am ajuns acasă! Fără incindente.

Şi iaca aşa în cinci ore, am făcut o muşcătură iute, prin frig iute.

Poze, în partea a doua. Cel mai probabil duminică.